COMUNITATEA ELENĂ TULCEA
   Adresa: Str. Trandafirilor, nr. 3, Tulcea, jud. Tulcea, România
   Tel: 0040-40-516548
   Fax: 0040-40-516548
   Preşedinte: Ecaterina Gheorghe
   Număr de membri: 358
   Anul înfiinţării: 1990

 

BISERICA „BUNA VESTIRE” TULCEA (ELENĂ)
   Adresa: Str. Buna Vestire, nr. 2, Tulcea, jud. Tulcea, România

   Străzi pe care există case ce au aparţinut grecilor din Tulcea
              (str. Buna Vestire, str. Victoriei, str. Traian)

   Străzi pe care au existat case ce au aparţinut grecilor din Tulcea
              (str. Trandafirilor, str. Mircea Vodă, str. Progresului)

Zona locuită de greci la începutul sec. XX (1909)

 

2.Planul oraşului Tulcea din 1909

 

2. ISTORICUL ORAŞULUI TULCEA

 

ORAŞUL MEDIEVAL

527-565 - scriitorul bizantin Procopius, secretarul generalului Belizarius, pomeneşte în cartea sa „De aedificis” un oraş cu numele de Aegyssus (probabil Tulcea de azi).
sec. X - istoricul bizantin Constantin Porphirogenetul, în geografia sa politică „De thematibus”, citează oraşul Aegyssus (probabil Tulcea de azi) între cele 14 oraşe principale din prefectura Mysiei, care corespundea cu Dobrogea de azi [1].
971 - anul în care provincia Dobrogea, din care Tulcea face parte, este ocupată de bizantini.
1359 - este pomenită în documentele religioase existenţa, la Gurile Dunării, a unui episcopat cu numele Vicina; deşi nu există documente care să confirme acest fapt, se crede că „românii din Tulcea aparţineau episcopatului din Vicina. Se ştie precis că, în 1359, un mitropolit, Iachint din Vicina, trece ca arhiereu în Ţara Românească (Principatul Munteniei)”[2] .
1386 - 1418 - vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, perioada în care oraşul Tulcea, împreună cu întrega provincie a Dobrogei este alipit Principatului Munteniei [3].
1387 - în tratatul încheiat de Ivanco, principele Dobrogei, cu genovezii, se aminteşte de „greci, bulgari, vel alli”, ca populaţii conlocuitoare [4].
1484 - Dobrogea este cucerită de otomani şi vreme de aproape cinci secole se va afla sub imperiul format de aceştia; din această perioadă oraşul va fi cunoscut sub numele de Tulcea[5].
1570 - prima menţiune a oraşului Tulcea, făcută de consulul Andrei Taranowski în jurnalul său de călătorie către Constantinopol. Acesta scria: „de la Chilia am navigat în sus pe Dunăre ... şi am ajuns la un orăşel cu numele de Tulcea”[6].
1582 - un negustor englez, John Newberie, menţionează că a ajuns la un târg „....căruia i se spune Tulcea[7], unde veneau şi negustori greci din insula Chios, atraşi de belşugul de peşte” [8].
1595 - prezenţa oraşului Tulcea este consemnată pentru prima dată pe harta întocmită de genovezul Paolo Giorgici[9].
1674 - Mateo Gondola „într-o descriere a localităţilor unde era răspândită religia creştină în împărăţia turcească, aminteşte şi de Tulcea”[10].
sec XVII - marele cărturar şi călător turc Evlia Celebi vorbeşte despre Tulcea ca fiind un oraş cu 600 de case locuite de valahi[11].

 

ORAŞUL POST- MEDIEVAL

1706 - delegaţia Principelui Transilvaniei, Fr. Rákoczi II, formată din Mihail Bay şi Gáspár Pápay, aflată în audienţă la paşa din Babadag, relata: „...Tulcea este o cetate mică, zidită pe o stâncă pe malul Dunării, şi păzeşte un braţ al Dunării, ca să nu poată trece corăbiile fără de veste în Marea Neagră şi din Marea Neagră în Dunăre”[12].
1829 - în perioada războaielor ruso-turce, centrele dunărene s-au depopulat, dar treptat începe repopularea Dobrogei.
- în oraşul Tulcea are loc o supra-aglomerare, ca urmare a evacuării populaţiei cuprinsă între Dunăre, Razim şi Tulcea-Babadag, prin tratatul de la Paris. Această situaţie a dus şi la modificarea şi evoluţia oraşului; au apărut noi extinderi, noi cartiere. La aşezarea peninsulară, deja existentă, se adaugă noi terenuri, situate în jurul lagunei centrale. Acestea, în timp, prin desecare, vor deveni zona centrală a oraşului. „Dintre sătenii evacuaţi care au dus la extinderea oraşului Tulcea îi amintim pe cei din localitatea Prislav (actualmente Nufărul) – au ocupat partea de NE a oraşului în jurul străzii care s-a numit Prislav – şi pe cei din localitatea Beştepe – care au ocupat dealul Babadag, dinspre sud, aşezându-se de-a lungul Dunării, de la biserica Sf. Nicolae până la strada „Beştepenilor”, situată lângă biserica din mahalaua Comorovca” [13]. „Împreună cu aceste populaţii au venit şi grecii care s-au aşezat la vărsarea lagunei în Dunăre, în jurul fostei străzi Belvedere” [14]. Noul cartier are ca stradă principală str. Română, numită mai târziu str. Principele Ferdinand, iar în prezent str. Victoriei.
1830 - o societate austriacă pune în circulaţie pe Dunăre vasele cu aburi [15]. Acest fapt va impulsiona construcţia de nave în porturile dobrogene, mai ales în Tulcea, şi va antrena o creştere a populaţiei oraşului cu mateloţi, piloţi, patroni de bărci, dulgheri, călăfătuitori etc.
1838 - într-o hartă a Statului Major Rus (a cărei copie se află la Academia Română), Tulcea este trecută cu 113 case şi Tulcea Veche, de pe dealul de apus, cu 20 de case [16].
1847 - într-o notiţă apărută în „Journal der östereichischen Lloyd”, Triest XII, 427, se menţionează că la Gurile Dunării trăieşte o populaţie amestecată, unde, alături de turci, români, bulgari se află şi cazaci, lipoveni şi greci din Arhipelag şi greci ionieni [17].
1848 - raportul polonezului Korsak, „Détails sur la Dobrogea”, redactat la Tulcea, aprecia construirea de nave ca fiind „considerabilă”. Întreprinderea aparţinea unor greci din Tulcea, care se pare că realizau venituri însemnate de pe urma acestei activităţi[18].
1848-1854 - sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, mitropolia din Tulcea, reprezentată de Dionisie, construieşte Biserica Greacă din acest oraş, cu hramul „Buna Vestire”. Odată cu ridicarea bisericii a început să funcţioneze şi Şcoala Greacă[19].

 

ORAŞUL MODERN

1850 - Ion Ionescu de la Brad consemnează în „Excursiune agricolă în Dobrogea”: „Grecii locuiesc oraşele; n-am găsit decât un sat de 29 de familii, care după ce au stat în partea cealaltă a Dunării, în Basarabia, au venit să se stabilească în Dobrogea” [20].
1852-1859 - populaţia oraşului Tulcea creşte de la 17 000 locuitori în 1852 la 25 000 locuitori în 1859 [21].
1856 - după războiul Crimeei, Camille Allard, călător francez care vizita Tulcea, scria că aceasta „este situată într-o poziţiune încântătoare, în fundul unui golf format de fluviu...Populaţiunea este una din cele mai amestecate din Orient...colonia comercială o formează Ovreii polonezi, Grecii şi Armenii; colonia este destul de însemnată la Tulcea” [22];
- raportul viceconsulului francez la Tulcea, Louvrières, precizează că progresul oraşului a fost determinat în primul rând de construcţiile navale, care erau favorizate de existenţa în apropiere a pădurilor de stejari, ce furnizau lemn.
1859 - guvernul otoman, ca urmare a defrişărilor abuzive, ia măsuri cu privire la construirea navelor la Tulcea. Construcţia de nave a fost preluată în totalitate de Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Sulina, la Tulcea fiind păstrat doar un serviciu tehnic special.
1864 - geologul austriac Karl F. Peters, care efectua cercetări în Dobrogea, scria: „Oraşul are 2800 - 3000 case, şi în afară de garnizoană, funcţionari, consulate, locuitori (...). Cei mai mulţi şi mai bogaţi sunt consideraţi grecii, apoi bulgarii”[23].
1865 - activitatea şantierelor şi atelierelor navale din Tulcea încetează complet. 
1860-1877 - Dobrogea a fost administrată de un lung şir de paşale, după cum urmează: Suleiman Bei, Reşid Paşa, Razim Paşa, Suleiman Bei (a-II-a oară), Ismail Paşa, Fahri Bei, Ali Bei, Said Bei, Fahri Bei (a-II-a oară).
1876 - se naşte la Tulcea, la 14 noiembrie, Oreste Tafrali – eminent cercetător[24].
1878 - la 14 noiembrie Dobrogea devine provincie a României;
- în urma războiului de independenţă ruso-româno-turc, oraşul Tulcea iese de sub ocupaţie turcească şi devine capitala judeţului cu acelaşi nume, fiind la acea dată cel mai important oraş al Dobrogei.
- „Oraşul avea o înfăţişare orientală înapoiată, cu uliţe înguste, nepavate, ori pavate în parte cu câte un îngust „caldarâm de bolovani”[25]. În primii ani de administraţie românească, prin Primăria locală „a trebuit să se desfăşoare multă energie şi să se cheltuiască sume însemnate de bani, pentru alinierea şi pavarea a cel puţin 2-3 străzi, ca să dea o mai bună înfăţişare cel puţin părţii centrale a oraşului” [26].
1880 - „Starea deplorabilă [a Dobrogei] după unirea sa cu România la 1878, a avut ca urmare..., instituirea unui regim excepţional prin Legea Organică a Dobrogei din 1880, prin care vreme de trei decenii, locuitorii Dobrogei au fost lipsiţi de drepturi constituţionale.” [27]

 

ORAŞUL CONTEMPORAN

1907 - se construieşte noul Palat Administrativ al portului Tulcea (a fost demolat în anii 1980) şi Palatul Pescăriilor Statului (construcţie datorată lui Grigore Antipa). De asemenea, în zona înaltă din vestul oraşului este construit Palatul Comisiei Europene a Dunării şi spitalul comunal.
1909 - este promulgată Legea pentru acordarea drepturilor politice locuitorilor din judeţele Constanţa şi Tulcea; prin această lege se stipulează acordarea drepturilor politice dobrogenilor care au avut domiciliul real în judeţele respective la 11 aprilie 1877, şi descendenţilor lor, precum şi proprietarilor de imobile rurale domiciliaţi în Dobrogea, care declarau, în termen de şase luni de la promulgarea legii, că renunţă la protecţia străină.[28]
1910 - este ridicat turnul-clopotniţă al bisericii „Buna Vestire” (Greacă).
- are loc ridicarea edificiului Sălii Elene în proximitatea bisericii „Buna Vestire”; acesta a fost şcoală, sediu eparhial şi sală de întruniri şi festivităţi pentru comunitatea greacă şi nu numai.
1913 - „Tulcea ajunge pe cea mai înaltă treaptă de dezvoltare în toate privinţele”[29].
1916-1918 - intrarea României în război cu Puterile Centrale.
-Tulcea este sub ocupaţie bulgară; autorităţile oraşului Tulcea se refugiază la Sfântul Gheorghe; o mare parte din arhiva oraşului a dispărut în această perioadă.
1918 - puterile Centrale capitulează şi Dobrogea reintră, la fel ca şi oraşul Tulcea, sub administraţia românească. Totuşi, oraşul este sărăcit şi îşi revine greu în perioada ce a urmat.
- „puternicele familii de proprietari şi comercianţi greci – Flamaropol, Antippas, Pappadatos, Licheardopol, Caravelas, au prosperat şi după război ca urmare a comerţului cu cereale şi băuturi spirtoase, acestora adăugându-se şi altele, ca familiile Cuculas, Tsaquiris, Vrondisis şi Cambitzi.” [30]
1922 - pe strada Regina Elisabeta nr. 62 – 68, în imobilele care au aparţinut fraţilor Patrocle şi Grigore Tsaquiris, s-a construit firma de comerţ cu cereale, sticlărie şi papetărie „Culas&Tsaquiris” [31].
1923 - Matei I. Antippas – cerealist de etnie elenă şi Gheorghe T. Flamaropol – angrosist de vinuri tot de etnie elenă, pun bazele unei societăţi anonime de tip bancar, în care deţin o jumătate din capitalul social investit (banca „Sfatul negustoresc”, cu un capital de 10 milioane lei). [32]
- are loc, în Tulcea, dezvelirea monumentului lui Spiru Haret, realizat de sculptorul grec Vasile M. Chiriachide (acesta a avut la Tulcea un atelier de sculptură, în care a lucrat între anii 1914-1916 şi 1922-1926)[33].
- este construită pe strada Babadag nr. 158 moara cu presă de ulei,  deţinută de Ihil Simionovici şi de Gh. Licheardopol.
1923-1929 - criza economică din ţară este resimţită şi în Tulcea. Totuşi, în această perioadă începe refacerea oraşului, fapt ce a solicitat eforturi extraordinare din partea localnicilor; oraşul a beneficiat în acelaşi timp şi de un sprijin consistent din partea autorităţilor de la Bucureşti. În această perioadă este construită clădirea Băncii Naţionale din Tulcea, Palatul Prefecturii, Palatul de Justiţie;
- în această perioadă are loc şi electrificarea oraşului Tulcea.
1925 - se naşte la Tulcea, la 12 martie, Constantin Calogherea, chirurg eminent [34];
1926 - pe strada Principele Ferdinand (actualmente Victoriei), familia Cambitzi îşi construieşte o locuinţă. Firma ”Vasile şi Spiridon Cambitzi” se ocupă cu comerţul de cereale şi reprezintă sucursala Tulcea a Oficiului zahărului.[35]
- se naşte la Tulcea Vasile Calcandi, eminent doctor farmacist şi inginer chimist.[36]
1929 - Firma “Cuculas Elefterie & Tsaquiris Chimon” se stabileşte pe strada Babadag, în urma cumpărării imobilului lui Iordan Jeliu de la nr. 40 [37].
1938 - revirimentul economic general al ţării determină şi în oraşul Tulcea creşterea economică.
1939 - este decretată o nouă lege (nr. 340/30 din ianuarie), în baza căreia familiile grecilor din Tulcea care doreau să primească cetăţenia română, puteau căpăta aceasta şi drepturile politice care decurgeau din ea [38].
1940-1945 - pe strada Babadag la nr. 63-65, proprietate a grecului Eracle Aslan[39], funcţionează fabrica de covoare a lui Iani Couzudgioglu.
1942 - Gh. Licheardopol cumpără de la Gh. Tăbăcaru fabrica de ulei Dobrogea, de pe str. Portului nr. 27, pe care o modernizează şi o va numi „Olivia – Fabrica de rafinare şi uleiuri vegetale” [40].
1946 - este confiscată Sala Elenă din Tulcea de către autorităţile comuniste.
1957 - sunt naţionalizate antrepozitele de cereale ale lui Gheorghe Vrondisis din perioada interbelică.
1968 - transformarea oraşului Tulcea în reşedinţă de judeţ.
1990 - după revoluţia Română din 1989 sunt puse bazele Uniunii Elene din România, care a căpătat personalitate juridică în februarie 1990.
- în acelaşi an a fost reorganizată şi Comunitatea Elenă din Tulcea.
1997 - Sala Elenă reintră în proprietatea Comunităţii Elene din Tulcea prin retrocedare.

 

3. DATE DESPRE GRECI ÎN ORAŞUL TULCEA

 

În continuare prezentăm structura etnică a oraşului Tulcea, începând cu anul 1879. Menţionăm însă că informaţiile extrase din diferitele surse nu au pretenţia de a fi precise (exceptând anii recensămintelor).

 

ANUL	LOCUITORI DE ORIGINE GREACĂ	TOTALUL POPULAŢIEI	SURSA
1879	324	17 948	Baronul W. d’Hoggeur, apud.Bieloserkovici, cf. Ionescu 1904,44 [41].
1896	2416	10 419	Cotovu, B.,Constantinescu, P.,- „Monografia oraşului Tulcea – trecutul, prezentul şi viitorul” Constanţa, Institutul de arte Grafice al ziarului „Dobrogea Jună”,1928.
1908	1233	19 575	Cotovu, B.,Constantinescu, P., - „Monografia oraşului Tulcea – trecutul, prezentul şi viitorul” Constanţa, Institutul de arte Grafice al ziarului „Dobrogea Jună”,1928.
1913(R)	1066	21 727	Harta „Naţionalităţile din Dobrogea”, Recensământul general din 19.12.1912 -1.01.1913
1927	-	29 129	Cotovu, B.,Constantinescu, P., - „Monografia oraşului Tulcea – trecutul, prezentul şi viitorul” Constanţa, Institutul de arte Grafice al ziarului „Dobrogea Jună”,1928.
1938	967	23 049	Tab. II – „Clasificarea populaţiei după religie şi naţionalitate”, la 1.01.1938, Primăria Tulcea [42]
1958	258	33 346 (1968)	Tabel convocator din 26.10.1958 al Comitetului Bisericii Elene din Tulcea
2002 (R)	412	91492	Site-ul primăriei din Tulcea http://www.primaria-tulcea.ro

Tabel 1 - Evoluţia populaţiei de origine greacă din Tulcea

 

În urma informaţiilor analizate se constată că „majoritatea grecilor stabiliţi în Tulcea în cursul secolului al XIX-lea provine din insulele Ionice: Cefalonia, Itaca, Corfu, dar chiar şi din Ciclade: Santorini, Mykonos, Syros, Tenos, Andros” [44].
Cele mai frecvente ocupaţii ale acestora erau cele din comerţ (negustori, misiţi, angrosişti), din navigaţie (barcagii, mateloţi, fochişti, maiştrii constructori corăbii, bastimente, piloţi). Dar se constată că un număr apreciabil de greci sunt proprietari de cafenele, ceainării, cofetării; aceştia provin mai mult „din zonele greceşti ale Turciei, insulele Dodecanezului şi coasta vestică a Asiei Mici” [45].
De asemenea, nu este de neglijat nivelul de instruire al grecilor din Tulcea, care erau cunoscători de carte greacă; „mărturie în acest sens sunt semnăturile lor executate corect şi elegant” [46].
Dincolo de preocupările de comerţ şi negustorie, grecii din Tulcea se vor îndrepta şi spre alte ocupaţii; dintre acestea cea mai frecventă fiind cea de funcţionar. Profesia are căutare în rândul etnicilor eleni în jurul perioadei interbelice, cu toate că şi inainte de 1916 întâlnim funcţionari de origine elenă în administraţia locală [47]. Acest fapt este pus pe seama sărăcirii unor familii de greci după Primul Război Mondial. În acest sens, Nicolae Vergu, descendent grec – al cărui tată, Gheorghe Vergos, fusese angrosist de cereale până în 1916 - relatează: „...după război eram foarte săraci şi nu prea eram îmbrăcaţi”[48].

 

 

Note de subsol