COMUNITATEA ELENĂ SIBIU
Adresă: str. Zăvoi nr. 79, Sibiu, jud. Sibiu, cod 550036, România
Tel: 0040-269-229681, 0040-745-145692
Fax: 0040-269-229681
Preşedinte: Radu Hristu Buiuca
Număr de membri: 90
Anul înfiinţării: 1976, reînfiinţată în 2003, 7 martie

 

2. ISTORICUL ORAŞULUI SIBIU

 

sec. XI – Aşezarea călugărilor greci, aduşi iniţial de Ahtum la Morisena, în Banat, la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul[1] .
1191, 20 decembrie - Papa Celestin al III-lea emite o bulă în care este pentru prima dată menţionat (atestat documentar) oraşul Sibiu ca aşezământ al germanilor [2].
1204 – Menţionarea „călugărilor greci” din Transilvania (un episcop de rit grec în Crişana) [3].
1224 - Regele Andrei al II-lea (1205-1235) a dat „Bula de Aur” prin care a apărut comitatul de Sibiu, condus de un comite, numit de rege, cu reşedinţa la Sibiu [4].
1241 - Atacuri ale hoardelor tătare.
1292 - Este menţionat primul spital de pe actualul teritoriu al României.
1321 - Sibiul e menţionat sub numele de Hermannsdorf [5].
1355 - Se înfiinţează provincia Sibiului, cuprinzând şapte scaune (Orăştie, Sebeş, Miercurea, Sibiu, Nocrich, Cincu şi Rupea), la care se adaugă mai târziu încă trei (Sighişoara, Mediaş şi Şeica Mare), cuprinzând toate satele cu populaţie română şi germană mixtă, fiind supuse aceluiaşi regim politico-administrativ [6].
1366 - Sibiul este menţionat pentru prima dată sub denumirea de Hermannstadt. Se încheie lucrările la cea de a treia incintă de fortificaţii[7] .
1376 - Sunt menţionate activităţile primelor bresle, în număr de 19, cu 25 de meserii, din care făceau parte şi meşteri care activau în Ţara Românească sau în Moldova [8].
1380 - Este atestată prima şcoală din oraş.

 

ORAŞUL MEDIEVAL

1432 - Primul asediu turcesc asupra cetăţii.
1438 - Papa Eugen al IV-lea menţionează Sibiul ca fiind un bastion de apărare pentru întreaga creştinătate.
1462 - La Sibiu apare cel mai vechi manuscris german din Transilvania.
1494 - Este menţionată prima farmacie, cea mai veche din România.
1541 – Transilvania devine Principat autonom, sub suzeranitate otomană[9] .
1545 - Grecii sunt menţionaţi pentru prima dată în Sibiu, când sfatul oraşului reglementează condiţiile prin care grecii îşi pot vinde mărfurile[10] .
1551 - Prin dieta de la Târgu Mureş se interzice negustorilor greci să facă comerţ în Transilvania. Aceştia puteau să îşi vândă produsele în Braşov şi Sibiu, doar prin intermediul negustorilor munteni [11].
1581, 20 noiembrie – Dieta Ardelenească dă noi măsuri pentru îngrădirea privilegiilor grecilor[12] .
1583 - Dieta Ardelenească stabileşte clar care sunt locurile de depozit: Caransebeş, Braşov şi Sibiu [13]
1599 - Bătălia de la Şelimbar, condusă de Mihai Viteazul, care s-a desfăşurat, de fapt, sub privirile locuitorilor cetăţii Sibiu.
sec. XVII – Se remarcă o creştere a implicării grecilor în viaţa economică şi politică a Ţărilor Române. În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634 – 1653), mulţi călugări greci vin în ţară şi se introduce limba greacă în biserică[14] .
1636, 8 iulie – Principele Transilvaniei, Gh. Rákoczy I, dă un privilegiu comercial general care va constitui baza legală pentru crearea companiilor greceşti din Transilvania [15].
1639, ianuarie – Se constituie Compania Negustorilor Greci, după modelul companiilor engleze ale vremii. Aceşti negustori aduceau mărfuri din Veneţia şi Europa de Sud-Est[16] .
1656 - Negustorii saşi determină autorităţile să impună grecilor limitarea termenului de şedere în oraş, a comerţului şi chiar interzicerea practicării slujbelor religioase în rit ortodox grec.
1661 - Episcopul Leontios lasă Companiei, prin testament, pe lângă multe bunuri, şi cărţi greceşti editate la Veneţia [17].
1675, 1676 – Întruniri ale Dietei Ardelene pentru limitarea influenţei grecilor în comerţul cu mărfuri şi animale.
1690 - Membrii Companiei Greceşti, negustori din Ioannina şi Salonic, cumpără un teren în afara oraşului, de la sătenii din Bungard. Aceştia primesc de la autorităţi aprobarea de a-şi construi biserica cu condiţia de a plăti bisericii săseşti 100 de florini ungureşti[18] .
1692 – 1790 – Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului Habsburgic, puterea administrativă şi guvernul având sediul în Sibiu.
1700, 12 septembrie – Prin „Diploma leopoldină”, Împăratul Leopold întăreşte şi sporeşte drepturile negustorilor greci, care pot să facă atât comerţ en gros cât şi en detail, în toate oraşele şi în orice zi [19].
1718 - Grecii din Transilvania sunt puşi sub protecţia regală, răspunzând numai în faţa cancelariei imperiale habsburgice[20] .
1737 - Este menţionat că tributul pe care trebuiau să-l plătească membrii Companiei Greceşti către pricipele ţării era de 2586 florini (aceşti bani erau strânşi cu aprobarea tuturor membrilor) [21] .
1742 - Prin hotărârea Mariei Tereza se acordă cetăţenie austriacă membrilor Companiilor Greceşti. Datorită acestui fapt, mulţi greci se stabilesc definitiv în Transilvania, reunindu-şi familiile.
1752 - Au loc primele reprezentaţii de teatru într-un spaţiu improvizat.
1755 - Compania Grecească închiriază în „domo conducta”, de la sasul Simeon Tzekeli, casa din str. Tribunei nr. 15, în care amenajează o capelă [22].
1760 - Grecul Iannakis Adamis traduce în greaca modernă lucrarea medicului transilvănean Ferencz Pariz Pápai „Pax corporis”, Cluj, 1690.
1762 - Grecul Iannakis Adamis, în calitate de notar al Companiei Greceşti, codifică toate legile şi decretele companiei de la înfiinţarea acesteia.
1766 - Se întemeiază şcoala Companiei Greceşti, al cărei prim director a fost Nikolaos Konstas din Castoria [23].
1769 - În casa Moringer din Piaţa Mare (Casa Albastră) se înfiinţează prima sală de reprezentaţii teatrale. Baronul Samuel von Brukenthal este numit în funcţia de Comisar Imperial.
1770 - Saşii încearcă să recucerească din drepturile şi privilegiile lor economice, prin înfiinţarea „Societăţii Comerciale din Sibiu”.
1777, 27 august – Prin bula Mariei Tereza se dau o serie de privilegii care conduc la reorganizarea comerţului grecesc din Transilvania[24] .
1778 - Martin Hochmeister deschide prima librărie din oraş şi în acelaşi an scoate primul ziar cu profil teatral din Ardeal: „Theatral Wochenblatt”.
1782 - Negustorii greci Ioan şi Carol Varden sunt primii care obţin dreptul de cetăţenie categoria I (permitea posesiunea unei case în interiorul zidurilor cetăţii). Statutul lor le asigura numai şederea autorizată în oraş şi practicarea activităţilor şi meseriilor [25].
1783 - Apare primul manual în limba română.
1787 - Se inaugurează prima biserică ortodoxă.
1788 - Martin Hochmeister deschide un teatru în Turnul Gros.
1789 - Cu aprobarea împăratului, din iniţiativa şi cheltuiala lui Hagi Constantin Pop, se construieşte biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Buna Vestire”, în cartierul Iosefin (cunoscută sub numele de „Biserica din Groapă”).
Ioan Piuariu Molnar pune bazele primei gazete româneşti „Foaia românească pentru econom”.
1797, 31 august – Pe terenul din strada Mitropoliei nr. 37, obţinut de Compania Grecească cu ajutorul românului Stoica Răduţ, care a intermediat transferul de proprietate, încep lucrările la Biserica Elenă cu hramul „Sfântul Anastasie” (mai târziu „Schimbarea la Faţă”) [26].

 

ORAŞUL MODERN

1802 - Se reconstruieşte Biserica din Groapă, dărâmată complet în urma unui cutremur de pământ [27].
1817, 25 februarie – Muzeul Brukenthal îşi deschide porţile, fiind primul muzeu din România.
1818 - Athanasios Hristopoulos (1772 – 1847) se retrage la Sibiu pentru a se dedica scrisului (a redactat „Codul lui Caragea”), după activitatea avută în cadrul dregătoriilor de la Iaşi şi Bucureşti[28] . Se înfiinţează prima Societate Muzicală.
1820 - Străzile sunt luminate noaptea.
1821 - Revoluţia lui Tudor Vladimirescu - Athanasios Hristopoulos (1772 – 1847) participă ca membru al Eteriei. După aceste evenimente se retrage definitiv la Sibiu, promovând şi influenţând mişcarea teatrală.
1824 - Pe terenul ocupat de fosta biserică din Bungard se construieşte o nouă biserică ortodoxă românească.
1848 - 1849 – Oraşul joacă un rol important în cadrul revoluţiei din Transilvania, fiind sediul Comitetului Naţional Român (sau Comitetul de Pacificaţiune) din care au făcut parte Simion Bărnuţiu, Axente Sever, August Treboniu Laurian, Avram Iancu etc.
1850 - Andrei Şaguna înfiinţează prima imprimerie românească.
1853 - Îşi încheie activitatea Compania Grecească, un număr de 10 negustori greci fiind primiţi în rândurile Societăţii Comerciale Săseşti (25 membri) [29] . Apare ziarul „Telegraful Român”, cea mai veche publicaţie cu apariţie neîntreruptă.
1860 - Recunoaşterea oficială a comunităţilor greceşti din Principatele Unite de către Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare, aceste comunităţi se vor dezvolta pe baza acordurilor semnate de România şi Grecia în 1869, 1900, 1932, având dreptul să deţină biserici, şcoli şi publicaţii în limba greacă[30] .
1861 - Se înfiinţează Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
1863, iulie - 1864, octombrie – Se întruneşte Dieta de la Sibiu care votează legea „asupra egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale cu a celorlalte nationalităţi şi confesiuni” precum şi „legea privind folosirea limbii române în administraţie, pe bază de egalitate cu cea maghiară şi germană” [31]. Biserica Elenă cu hramul „Sfântul Anastasie” (mai târziu „Schimbarea la Faţă”) trece în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române din Sibiu, care o şi foloseşte pentru ceremoniile religioase.
1881 mai - Conferinţa naţională în urma căreia se constituie Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria.
1884 - Apare primul cotidian politic românesc „Tribuna”, cu Ioan Slavici director.
1871 - Este fondată Banca „Albina” care, prin activitatea desfăşurată, va deveni cel mai reprezentativ reper economic pentru românii din monarhia dualistă, cea mai puternică bancă naţională.
1885 - Prima linie telegrafică din oraş.
1895 - Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) publică prima Enciclopedie Românească (a treia din Europa). Se deschide Muzeul de Ştiinte Naturale.

ORAŞUL CONTEMPORAN

1902 - Se demolează Biserica Ortodoxă Grecească cu hramul „Sfântul Anastasie” (mai târziu „Schimbarea la Faţă”), iar pe locul ei se ridică Catedrala Ortodoxă Română[32] .
1904 - Sibiul devine al treilea oraş din Austro-Ungaria luminat cu curent electric şi al doilea oraş din Europa care introduce tramvaiul electric.
1905 - Pe temelia fostei biserici greceşti se construieşte Catedrala Mitropolitană Sibiu, unde se păstrează trei icoane din biserica veche[33] .
1906 - Se sfinţeşte Catedrala Ortodoxă din Sibiu.
1918 - În cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, Sibiul a fost desemnat sediu al viitorului guvern românesc provincial reprezentat prin Consiliul Dirigent.
1919 - Denumirea oraşului se schimbă oficial în Sibiu, iar străzile primesc denumiri româneşti[34] .
1925 - În oraş se prezintă primele radiouri.
1934 - La Sibiu apar 36 de reviste şi ziare de limbă germană şi 24 româneşti.
1945 - După al Doilea Război Mondial, începe deportarea minorităţilor, în special a saşilor, spre fosta Uniune Sovietică.
1948 - 1954 – Confiscarea abuzivă a bunurilor comunităţilor greceşti de către autorităţile comuniste. Pentru a evita măsurile represive, o parte din cei care şi-au păstrat cetăţenia greacă cer şi cetăţenie română, iar mulţi alţii pleacă din ţară[35] .
1950, iulie – Emigranţii greci din colonii (peste 9.000 de persoane) sunt repartizaţi în diferite oraşe ale ţării: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Constanţa, Medgidia, Ploieşti, Câmpina, Mâneciu, Braşov, Vâlcele, Oneşti, Moineşti, Iaşi, Fălticeni, Botoşani, Piteşti, Craiova, Hunedoara, Cluj, Oradea[36] .
1968 - Sibiul redevine reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Statul comunist, cu mici excepţii, nu s-a atins de oraşul vechi.
1989, 21 decembrie – Încep demonstraţiile anticomuniste, Sibiul fiind al doilea oraş, cronologic după Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.
1990, 6 februarie – Se constituie Uniunea Elenă din România (UER), iar la 26 februarie i se acordă şi personalitate juridică[37] .
1992 - Se face un recensământ al populaţiei de pe teritoriul României. Numărul total al celor de etnie greacă este de 3.940, iar în Sibiu sunt 34 de etnici greci[38] .
1998 - Se fac primele retrocedări de bunuri către comunităţile greceşti la Constanţa şi Galaţi ( în timpul guvernului Radu Vasile ) [39].
2002 - Se face un recensământ al populaţiei de pe teritoriul României – numărul total al celor de etnie greacă este de 6.513 [40]. 

 

3. DATE DESPRE GRECI ÎN ORAŞUL SIBIU

 

Sub aspect demografic, numărul populaţiei greceşti a variat pe parcursul perioadelor istorice în funcţie de oportunităţile şi de piedicile pe care aceasta le-a întâmpinat în Sibiu şi care au influenţat direct dezvoltarea comunităţii greceşti.
Recensământul populaţiei :

 

ANUL	LOCUITORI DE ORIGINE GREACĂ		TOTAL POPULAŢIE
1930 (R)	133 (în Transilvania)	26.495 (în România)	18.057.028
1948 (R)	-	-	-
1956 (R)	-	11.166	-
1966 (R)	105	9.088	-
1977 (R)	-	-	-
1992 (R)	34	3.940	-
2002 (R)	-	6.513	21.698.181

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unde au putut fi investigate documente şi s-au confruntat sursele, s-au trecut valorile indicate în tabelul de mai sus. [41] Datele pentru anii 1992 şi 2002 sunt luate de la servicii oficiale din România.[42] Trebuie luat în considerare faptul că datele sunt relative şi au o marjă de eroare.
După cum am arătat mai sus, prezenţa negustorilor greci şi balcanici în Transilvania este consemnată mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, numărul lor crescând simţitor, odată cu întemeierea companiilor comerciale din Sibiu şi Braşov în secolul al XVII-lea.[43]
Stabilirea originii etnice a membrilor Companiei Greceşti din Sibiu constituie unul din aspectele cele mai dificile. Documentele Companiei, din care nu întotdeauna reiese numele localităţilor din care proveneau membrii acesteia, nu pot fi argumente hotărâtoare în determinarea originii etnice a negustorilor. [44]
Membrii Companiei Greceşti de la Sibiu erau la origine, în principal, din teritoriile greceşti aflate sub ocupaţie turcească şi, în special, din Grecia de nord de astăzi. Ca loc de provenienţă, cel mai des sunt întâlnite localităţile Arvanitochori, Melenic, Ioannina, Kozani, Serres, Fillipoupoli, Constantinopol, Salonic etc. Destui dintre membrii Companiei provin de asemenea din comunităţile greceşti din Ţara Românească sau Moldova, aflaţi de mai multe generaţii în Ţările Române, fapt pentru care de multe ori poartă nume româneşti sau românizate şi sunt deseori confundaţi de istorici cu români. Aceştia greci provin din Giurgiu, Râmnic, Câmpulung, Ocna, Făgăraş, Braşov, Alba Iulia sau în general din Moldova, fără a fi indicată localitatea.[45]
De asemenea, trebuie să subliniem că de calitatea de grec s-au folosit, imediat după înfiinţarea companiilor greceşti, şi mulţi alţi comercianţi bulgari, români, sârbi, albanezi, armeni sau evrei la origine, pentru a putea beneficia de privilegiile acordate comercianţilor greci şi pentru a putea desfăşura, la rândul lor, activităţi comerciale în Transilvania. [46]
Numărul exact al membrilor celor două companii este greu de precizat, datorită variaţiei numărului acestora în diferite perioade de existenţă şi funcţionare a Companiilor. De exemplu, Compania de la Sibiu pare să numere puţini membri la începutul secolului al XVII-lea (aproximativ 60), în comparaţie cu numărul total de comercianţi greci care îşi desfăşurau activitatea pe întreg teritoriul Transilvaniei în aceeaşi perioadă (aproximativ 400). Dacă este însă să comparăm cele două companii, reiese cu uşurinţă că, Compania Grecească de la Braşov numără mult mai mulţi membri faţă de cea de la Sibiu, lucru care se datorează şi condiţiilor total diferite de desfăşurare a activităţilor comerciale din cele două oraşe.
În secolul al XVII-lea, marea majoritate a conducătorilor Companiei proveneau din Arvanitochori[47] sau din Melenic [48], situaţie care se repetă şi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Faptul că foarte mulţi dintre proestoşii şi pârgarii Companiei Greceşti din Sibiu sunt în majoritate din Arvanitochori sau din Melenic, ne face să credem că numeroşi companişti proveneau din aceste localităţi şi, ca urmare, în adunările generale pentru conducerea companiei îşi alegeau conducători de care erau mai legaţi prin interese şi origine.[49]
La începutul secolului XVIII, în Compania grecilor din Sibiu apar ca membri tot mai mulţi negustori români originari din Ţara Românească şi chiar din Transilvania - din Ocna Sibiului, Făgăraş, Poplaca, Alba Iulia, Braşov.[50] În sec. XIX, Compania grecilor de la Sibiu devenise din nou, în cea mai mare parte, grecească[51] .
În anul desfiinţării Companiei Greceşti din Sibiu (1853), grecii, care până la mijlocul secolului al XIX-lea jucaseră un rol însemnat în comerţul sibian, încep să dispară. Pe majoritatea îi vedem contopiţi în masa maghiarilor şi a saşilor[52] , iar alţii se întorc pe meleagurile natale. Aceasta se datorează faptului că saşii reuşiseră să-i înlăture treptat din comerţul cu mărfuri. Chiar o parte dintre negustorii greci fuseseră primiţi în rândurile Societăţii Comerciale săseşti din Sibiu, aşa cum se întâmplase şi cu alţi străini de vază. De altfel, chiar şi dispariţia Companiei Greceşti de la Sibiu este consemnată, la 1854, de negustorul Grigorie Matei, care se numeşte pe el însuşi român: „Până aici am fost eu birău acestei Companii greceşti, şi azi sunt companistul cel din urmă şi comerţiantul cel mai bătrân din Sibiu”.[53]

 

Istoricul Companiei Greceşti la Sibiu

Compania grecilor din Sibiu se constituie încă din ianuarie 1639, fiind prima şi una dintre cele mai însemnate din cadrul marii companii greceşti din Ardeal. Între cele două cărţi păstrate în arhiva companiei, s-a consemnat textul şi expunerea privilegiilor acordate de principele Rakoczy în anii 1636 şi 1641. În virtutea lor, companiştii greci din Sibiu nu puteau fi judecaţi de judecătoriile ţării, ci aveau un tribunal propriu, constituit dintr-un judeţ sau staroste (birău, proistos) şi 12 asesori sau pârgari juraţi, liber aleşi de companişti. Faţă de principele ţării, compania se obliga să plătească un tribut anual, în sumă destul de mare. În 1737, acest tribut se ridica la suma de 2.586 florini şi era strâns de comun acord de la toţi companiştii. [54] Cu timpul, în afară de tributul anual, Compania grecească din Sibiu a fost adeseori solicitată de stăpânitorii ţării să contribuie cu sume mari la apărarea obştească, mai ales în anii 1704 şi 1793[55] . E adevărat că în schimb grecii nu făceau serviciu militar aici şi în faţa autorităţilor erau reprezentaţi de un „comisar” al lor.
Membrii permanenţi aveau dreptul de a-şi alege diferitele organe de conducere şi de a fi aleşi în acestea, de a participa la funcţionarea legală a acestora, propunând sau votând diferitele hotărâri, de a participa la organele judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile economice ce reieşeau din activităţile comerciale ale companiilor, drept de care se bucurau însă şi membrii temporari. În afară de obligaţia de a achita cota parte din contribuţia datorată de companii către ţară, dintre obligaţiile membrilor companiilor amintim şi pe acelea de a respecta şi aplica hotărârile companiilor şi de a se supune jurisdicţiei companiei din care făceau parte. În paralel, membrii aveau datoria de a jura credinţă principelui Transilvaniei, de a achita accizele ce reieşeau din activităţile comerciale la vămile principatului şi de a nu se amesteca în treburile interne ale ţării. Respectarea acestor condiţii le-a dat dreptul de a se stabili în Transilvania, la început în afara oraşelor, la periferiile altor oraşe sau comune şi sate, iar de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi în interiorul zidurilor oraşelor. [56]
Compania de la Sibiu era condusă de un preşedinte (proistos), de un căpitan, de doi pârgari, de un notar şi de un epitrop al bisericii. Din conducerea companiei mai făceau parte preşedinţii şi consiliul de conducere. Cea mai înaltă funcţie de conducere în companie era cea a preşedintelui, care era ales prin vot de către adunarea generală a membrilor, iar mandatul său se întindea de obicei pe durata a doi ani, la sfârşitul cărora era obligat să dea socoteală pentru acţiunile sale şi pentru partea economică. Atribuţiile sale erau diverse: conducere, judecată şi activitate legiuitoare a companiei, fiind în acelaşi timp răspunzător de activităţile companiei în faţa autorităţilor din Transilvania.
Un alt organ de conducere important al companiei erau vicepreşedinţii juraţi, în număr de 12 la început şi mai apoi în număr de 6, care erau aleşi de adunarea generală şi îşi exercitau funcţia în comun. Împreună cu preşedintele companiei, aveau rol de conducere şi judecată, ei făcând parte din comisiile care judecau diferitele litigii comerciale, sociale, penale sau disciplinare care apăreau între membrii companiei sau care se refereau la comercianţii proveniţi din Imperiul Otoman aflaţi în trecere prin Transilvania. [57]
Alţi membri importanţi ai companiei erau hazarii, însărcinaţi cu încasarea taxelor obligatorii percepute de la membrii companiei, secretarul sau notarul companiei, agentul sau reprezentantul oficial al acesteia în cancelaria transilvană şi epitropul, înlocuitor al preşedintelui sau al celorlalţi membri din organele de conducere. Toţi cei ce deţineau funcţii de conducere în companie erau obligaţi să depună jurământ de credinţă faţă de adunarea generală care îi alegea, obligându-se să fie credincioşi principelui Transilvaniei şi companiei şi să-şi exercite corect funcţiile. [58]
În 1721 apărea o nouă atribuţie, aceea de epitrop bisericesc, care avea rolul de a conduce biserica şi de a administra încasările acesteia, precum şi proprietăţile sale. Biserica se baza pe veniturile încasate din vânzarea lumânărilor şi pe donaţiile făcute de membrii companiei [59] . De asemenea, un rol important pentru buna funcţionare a bisericii şi pentru menţinerea liniştii şi armoniei între membrii companiei avea eclesiarhul, ale cărui atribuţii erau strict religioase. Preotul provenea în general din mănăstirile greceşti din teritoriile aflate sub ocupaţie turcească şi avea şi atribuţii de învăţător, în cadrul şcolii înfiinţate de companişti, unde cursurile se făceau în limba greacă.[60]

 

Relaţiile cu populaţia locală

În 1656, sfatul oraşului, la presiunile negustorilor saşi, îi obligă pe greci la îndeplinirea anumitor condiţii pentru a putea desfăşura comerţ în oraş: le este limitat timpul de şedere permis în oraş şi li se interzice chiar practicarea religiei sau organizarea de cursuri în limba greacă. [61] La aceste măsuri se adaugă şi încercările Companiei Comerciale Orientale de la Viena de a-i înlătura pe greci din comerţul Transilvaniei. Secolul al XVII-lea va mai marca câteva măsuri extreme luate de dietele ardelene împotriva grecilor, în special în 1675 şi 1676, măsuri rămase însă fără rezultat. Membrii Companiei greceşti de la Sibiu continuă să deţină monopolul în comerţul cu vite, cu mărfuri orientale şi cu materii prime. [62] Mai mult, prin diploma din 12 septembrie 1700, împăratul Leopold reînnoieşte privilegiile acordate comercianţilor greci, care primesc acum permisiunea de a face orice fel de comerţ, în toate localităţile în care aceştia trăiau şi îşi desfăşurau activitatea. [63]
Nici încercările ulterioare ale saşilor de a-i înlătura pe greci din comerţul transilvan nu dau roade. Înfiinţarea Societăţii Comerciale a saşilor din Sibiu, la 1670, încerca interzicerea comerţului desfăşurat de greci prin pieţe şi pe străzi.[64] Mai târziu, prin memorii adresate împăratului, negustorii saşi încearcă limitarea comerţului grecilor la mărfurile orientale şi numai en-gros [65], acuzându-i în acelaşi timp pe greci de contrabandă cu arme şi cerând alungarea acestora din ţară.[66]
Pe la 1726 găsim chiar şi o plângere a negustorilor greci de la Sibiu adresată guvernului Transilvaniei, în care aceştia se plângeau de încălcarea de către saşi, reprezentaţi de magistrate, a celor mai elementare drepturi comerciale, deşi îşi îndeplineau obligaţiile asumate: „În multe ţări am umblat, dar nicăieri nu am văzut ca negustorii să plătească atâtea contribuţii şi totuşi să nu fie liberi să-şi cumpere cele de trebuinţă hranei”.[67]
La 1742, grecii se văd nevoiţi să apeleze chiar la împărăteasa Maria Tereza, care răspunde prin confirmarea diplomei leopoldine de la 1700 şi implicit a tuturor drepturilor acordate de aceasta. În 1771, Maria Tereza le acordă grecilor privilegiul de a face comerţ cu mărfuri apusene şi indigene, însă numai cu ridicata, pe când mărfurile turceşti puteau fi comercializate şi cu bucata.[68] La 1777, grecii obţin dreptul de a face comerţ cu orice fel de mărfuri în locurile în care îşi aveau domiciliul, fiind scutiţi totodată de obligaţia de a satisface serviciul militar şi de    a-şi înfiinţa un tribunal propriu, care să judece disputele dintre membri. Situaţiile de faliment rămân sub jurisdicţia magistratului, dar la judecăţi obţin dreptul de participare şi membrii Companiei. [69]
Trecerea Olteniei, între 1716-1739, sub ocupaţie austriacă, consemnează o perioadă de înflorire pentru Compania grecească de la Sibiu, care capătă un rol important în comerţul cu mărfuri orientale. Este perioada în care în rândurile Companiei pătrund şi mulţi comercianţi de origine română, mai ales din Oltenia, dar şi din Transilvania, motiv pentru care observăm că multe din înscrisurile Companiei din această perioadă sunt în limba română. Totuşi, limba greacă e păstrată în slujbele religioase şi în protocoalele de judecată.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea consemnează şi reducerea simţitoare a numărului companiştilor greci de la Sibiu. [70] Edictul de concivilitate dat de împăratul Iosif la 1782 a fost o ocazie de care s-au prevalat companiştii greci pentru a cere supunere faţă de autorităţile austriece. Această supunere aducea cu sine şi o mulţime de drepturi civile conferite tuturor cetăţenilor ţării. Mulţi dintre companişti cer şi obţin dreptul la cetăţenie şi implicit acela de a deţine proprietăţi în interiorul zidurilor. Este cazul marilor comercianţi Ioan şi Carol Varden, Tsingos, Hagi Constantin Pop şi a altora, care reuşesc să cumpere proprietăţi şi să se stabilească chiar în centrul oraşului. Pe acesta din urmă îl întâlnim în postura de proprietar a două case chiar în centrul Sibiului, una în Piaţa Mare şi alta pe strada 1 Mai (actuala Mitropoliei),[71] deşi nu am reuşit să identificăm exact care erau aceste case.
Activitatea Companiei greceşti de la Sibiu era dominată în această perioadă de casa de comerţ a lui Manicatis Safranos şi de cea a lui Hagi Constantin Pop.[72] Relaţiile cu negustorii saşi rămân încordate, mai ales după obţinerea de către greci a privilegiilor date prin edictul de concivilitate.

 

 

Note de subsol