1. ISTORICUL ORAŞULUI TURNU SEVERIN (evoluţia oraşului în date)

 

ORAŞUL ANTIC

Negustorii greci care cutreierau Dunărea ajungeau cu corăbiile lor până la Porţile de Fier, iar Drobeta trebuie să fi fost o localitate importantă pentru schimburile greceşti; geto-dacii de aici făceau schimb cu negustorii greci ce aduceau undelemn, vinuri, bijuterii, primii oferindu-le piei, blănuri şi alte produse locale.
În insula Şimian au fost descoperite monezi de argint locale - imitaţii monetare de tip Filip al II-lea, şi drahme ale oraşului grecesc Dyrrhachium având înscrise pe avers numele magistratului Αλκαιος(Alkeos), iar pe revers Αριστηνος(Aristinos) şi Στρατωνος(Stratonos)[1].
sf. sec. III - Amfore de Rhodos prezente în bordeiele dacilor de la Schela Cladovei,
înc. sec. II î.Hr - purtând ştampila preotului Kallikratidas, asemenea celor din complexul de la Pergam datate între 220-180 î.Hr.[2]
101-102 - şi Războaiele daco-romane ce se vor încheia prin cucerirea unei mari părţi  
105-106 d.Hr. - a Daciei, transformate în provincie romană. Drobeta va deveni primul centru urban din Oltenia română.
cca. 102 - Apollodor din Damasc (60 -125), printre primii greci care l-au însoţit pe
105 d.Hr. - Traian în expediţiile contra dacilor, construieşte podul peste Dunăre. Acesta a fost inaugurat în iunie 105 (a se vedea fişa nr. 1). Tot în această perioadă este clădit castrul roman Drobeta.
epoca Daciilor - Drobeta este un important centru strategic, oraş de răscruce a importante
romane drumuri din Imperiul Roman. În jurul castrului Drobeta s-a dezvoltat o aşezare 
nord-dunărene   urbană, care va căpăta statut de municipium în timpul lui Hadrian (117-138).
(105-275) - Mai târziu, în timpul lui Septimiu Sever (193-211) va fi ridicat la rangul de colonia. Negustorii greci au continuat să vină aici. Amforele utilizate pentru transportul vinurilor şi a uleiurilor fine continuă să prezinte ştampile cu caractere greceşti. Numărul mare de inscripţii de pe pietrele funerare ne arată că destul de mulţi dintre aceşti greci, sau greco-orientali, atraşi de frumuseţea şi bogăţiile regiunii, s-au stabilit aici, la Drobeta. O piatră funerară păstrează numele lui Prim(us) Ael(ius) Ion(icus) negotiator, care a trăit 50 de ani, un grec încetăţenit probabil în timpul lui Hadrian. La fel sunt: Asclepiae, Chronae şi Asclepius Asclepiadis, probabil tot negustori, Minicius Simphorus, care era augustal al municipiului Drobeta, Antonia Caliste, care a trăit 60 de ani şi soţul ei Diogenes al lui Moschis, care i-a pus monumentul[3] .
sec. II d.Hr. - Ptolemeu aminteşte aşezarea sub denumirea Δρουβήις (Druviis).
post 275 - A existat până la 602 un control roman şi după retragerea aureliană (de altfel Aurelian păstrează detaşamente la Drobeta, Dierna şi Sucidava) asupra unei fâşii teritoriale în nordul Dunării, ca avanpost împotriva atacurilor populaţiilor migratoare şi pentru protecţia navigaţiei pe Dunăre.
sec. IV - Constantin cel Mare (306-337) reface castrul şi construieşte un limes ce pornea de la Drobeta, traversa nordul Olteniei, Muntenia şi ajungea în zona Ploieşti – Buzău.
sec. VI - Iustinian (527-565) reface printre alte cetăţi la nord de Dunăre şi Drobeta, ce primeşte numele soţiei sale, Theodora.
602 - Căderea frontierei dunărene şi pătrunderea slavilor în Balcani, abandonarea centrelor fortificate de la Dunăre de către bizantini. În ciuda ruperii contactului direct cu Bizanţul, izvoarele demonstrează legătura neîntreruptă a regiunilor danubiene cu Imperiul Bizantin.

 

ORAŞUL MEDIEVAL

sec. XII-XV -Numărul mare de monede şi obiecte de podoabă, mai ales de factură bizantină, din secolele XII-XV, dovedesc existenţa unei aşezări urbane la Severin, însă informaţiile despre structura urbanistică a oraşului medieval sunt în prezent destul de puţine. Urbanizarea aşezării, structurată în jurul vechilor fortificaţii, este rezultatul ocrotirii asigurate de cetate, dar şi al poziţiei sale, la intersecţia unor importante căi de comunicaţie [4].
1330 - Victoria lui Basarab I la Posada, împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou. După această dată, Banatul de Severin intră în stăpânirea domnitorilor Ţării Româneşti, care ridică aici numeroase biserici şi mănăstiri.
1370 - În contextul confruntării cu propaganda catolică maghiară, Vladislav Vlaicu (1364-1374) înfiinţează o nouă mitropolie la Severin. Primii ei titulari au fost grecii Daniil Critopulos (Antim) devenit apoi Mitropolitul Ungro-Vlahiei, şi apoi Atanasie[5] . În aceeaşi perioadă, Vladislav Vlaicu zideşte pe cheltuiala sa şi cu truda învăţatului călugăr Nicodim, mănăstirea Vodiţa.
sec. XIV-XVI - Cetatea are nu doar o importanţă militar-strategică ci şi una economică. Hrisoave ale domnilor Ţării Româneşti pomenesc Severinul printre târgurile ţării.

 

ORAŞUL MODERN

Înainte de fondarea oraşului modern, la începutul sec. al XIX-lea, „Câmpul Severinului” era amintit şi notat pe hărţi în lucrările unor cărturari greci ca Dionisie Fotino sau Daniel Filippide.
1831 - Începutul perioadei regulamentare în Ţara Românească, înseamnă în domeniul urbanistic apariţia unei legislaţii adecvate, şi proiectarea şi transpunerea pe teren a unor localităţi pe baza planurilor prestabilite[6] . Creşterea importanţei Dunării în urma păcii de la Adrianopol din 1829 a dus la o nouă strategie privind reţeaua de localităţi. Oraşul modern Severin se numără printre noile oraşe dunărene cu plan prestabilit, cu o compoziţie planimetrică deosebit de interesantă. Traseul geometric reprezintă o caracteristică importantă a compoziţiei localităţii.
1833 - Generalul Kiseleff vizitează ruinele Drobetei şi Cerneţiul – vechea reşedinţă a judeţului, iar cernăţenii au cerut strămutarea localităţii în Câmpia Severinului. Generalul, caracterizat de Nicolae Iorga ca un „bărbat mărinimos, cu un larg cerc de vedere, mai mult francez decât rus…” , a cerut Sfatului Administrativ, prin ofisul din 22 aprilie 1833, înfiinţarea oraşului Turnu Severin. Domnitorul Alexandru Ghica va numi pe Mihail Ghica să se ocupe de problemele ridicate de înfiinţarea noului oraş.
1835 - Mihail Ghica însărcinează pe arhitectul statului, Xavier Vilacrosse cu executarea planurilor noului oraş.
1836, martie 11 - Întemeierea efectivă a oraşului; inginerul Moritz von Ott începe execuţia planului lui Vilacrosse. Unele dificultăţi şi nereguli l-au determinat pe Moritz von Ott să se retragă de la Severin, fiind înlocuit cu inginerul Al Popovici.
sec. XIX - Prin construirea şoselei ce unea Craiova cu Orşova şi a căii ferate Bucureşti-Vârciorova, noul oraş de negoţ îşi asigură legăturile cu lumea românească şi europeană.
Documentele păstrate în arhivele mehedinţene demonstrează preocuparea pentru înfrumuseţarea oraşului şi „respectarea regulilor orăşeneşti” [7], pentru realizarea de parcuri şi grădini publice [8], construirea drumurilor, pavarea străzilor şi pieţelor[9] , realizarea iluminatului[10] , grija pentru conservarea vestigiilor trecutului [11].
Există preocuparea pentru alinierea clădirilor pe fiecare stradă[12] . Există preocupări pentru respectarea regulilor de trasare a străzilor [13], pentru reglementarea modului de construcţie a clădirilor. Nu de puţine ori, inginerul oraşului sesizează poliţia şi consiliul municipal şi cere măsuri energice pentru a curma încălcarea regulilor de construcţie pe noile „plaţuri[14] ”. Alteori consilierii oraşului sunt aceia care cer mai multă atenţie din partea inginerului-arhitect, spre a nu se mai ridica construcţii „fără să se păzească strict acele statute”[15] .
1866, mai 8 - Prin acelaşi punct prin care Traian intrase în Dacia, prinţul Carol intră în România, păşind pentru prima oară pe pământ românesc la Turnu Severin.

- Se desfăşoară Războiul de independenţă a României. Documentele epocii menţionează participarea efectivă a severinenilor şi solidaritatea cu cei de pe front. Ca peste tot în ţară, grecii se solidarizează cu lupta românească. Un comerciant grec, Vasile Manecas, proprietarul restaurantului „Apollo” din Turnu Severin, a renunţat la chirie, cedând gratuit sala pentru a adăposti spitalul militar.

 

ORASUL CONTEMPORAN

După 1918 - După Primul Război Mondial, economia românească intră într-o perioadă de refacere şi apoi de înflorire. Acum îşi încep activitatea şi numeroase firme comerciale cu proprietari greci la Turnu Severin (Stavridis, Vlahos, Cotinas, Muzas, Ghiculescu, Scurtopol şi alţii) şi în alte localităţi ale Mehedinţiului.
1929-1933 - Economia românească traversează o perioadă de criză. Dar chiar şi în această perioadă, întreprinzătorii de origine greacă continuă să deschidă afaceri în Severin (Nicolau, Hristodor, Karadimos, Vasiliu, Halikia) şi în judeţul Mehedinţi (Poliade, Vavoura, Anghelidis, Mustakidis).

Se desfăşoară Al Doilea Război Mondial. Între aprilie 1944 şi 23 august 1944, Severinul a avut parte de 11 bombardamente ale aviaţiei anglo-americane. Printre clădirile distruse, s-au aflat şi numeroase proprietăţi ale grecilor. Evenimentele de la 23 august 1944 vor împinge România într-o sferă politică diferită de cea a Greciei, aceea a U.R.S.S.

1944 - A fost instalat ca primar al oraşului Turnu Severin în data de 23 noiembrie, profesorul social democrat Constantin Papacostea (originar din Grecia).
1948 - Legea privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie din data de 11 iunie afectează şi mulţi greci din Turnu Severin şi judeţul Mehedinţi, care pierd terenuri şi clădiri, cu tot inventarul.
1995 - Vechea colonie grecească din Turnu Severin reînvie, constituindu-se în data de 28 octombrie, Comunitatea Elenă afiliată Uniunii Elene din România.

 

2. DATE DESPRE GRECI ÎN ORAŞUL Turnu Severin

 

2. 1. Date generale

Deşi locuitorii Cerneţiului (vechea capitală a districtului), au fost cei care în 1833 au cerut să se mute în Câmpia Severinului, ei au refuzat multă vreme să plătească noile locuri de casă. Datorită refuzului lor, stăpânirea acordă la 25 iunie 1836 străinilor dreptul de a-şi cumpăra locuri de casă şi de a se aşeza în oraş. Aceasta va da un caracter apusean oraşului care va fi „o realizare în miniatură a tuturor achiziţiilor civilizaţiei, o oglindire pe teren a formelor de viaţă liberalo-burgheze acum biruitoare” [16]. Astfel, oraşul s-a constituit în mare parte din străini: germani şi unguri, sârbi, greci, bulgari, francezi, albanezi, englezi, armeni, evrei, polonezi, cehi, ruşi etc. Grecii erau în 1865 pe locul IV, formând 4% din populaţia Severinului, după germani (54,3%), români(27%) şi evrei(8,5%)[17] .
La Cerneţi locuiau şi înainte de 1833 greci care se ocupau cu comerţul. Mulţi se stabiliseră anterior în Mehedinţi, având proprietăţi întinse sau pământ în arendă. Printre cei mai cunoscuţi negustori greci din Cerneţi era Hagi-Iorgaki (sau Iordache). Prin testamentul său din 1806 el a lăsat ca din averea sa să se înfiinţeze trei şcoli, două în Cerneţi şi una în Banoviţa, urmând ca una din ele să fie în limba greacă. Mulţi dintre grecii cernăţeni au venit în Severin atraşi de perspectivele economice ale oraşului. Dar cei mai mulţi greci din Severin nu proveneau din Cerneţi, ci au venit după înfiinţarea oraşului, din Macedonia şi mai ales din Epir. Cei mai mulţi au fost oameni de afaceri, această înclinaţie a lor mergând mână-n mână cu tendinţa de modernizare a societăţii româneşti de la începutul sec. al XIX-lea.
Deşi la recensământul din 1933 procentul străinilor din Severin va fi doar de 8,2%, interesant este faptul că numărul grecilor a continuat să crească (de la 20 de familii greceşti în 1865 la 52 în 1933). Mai ales fluxul emigraţiei dinspre Epir, aflat încă sub dominaţie otomană, a continuat. Mulţi greci, dornici să trăiască în libertate şi într-o atmosferă religioasă creştină au continuat să vină la Turnu Severin.
La recensămintele de după 1989 s-au înregistrat rezultatele de mai jos. În 1992 a fost înregistrat un singur etnic grec din judeţul Mehedinţi, totalul grecilor din România fiind de 3.940, iar totalul populaţiei din România de 22.810.035 locuitori. La recensământul din 2002 (când numărul grecilor din România ajungea la 6.513, din numărul total de locuitori de 21.698.181),
numărul grecilor din judeţul Mehedinţi a fost de 16 (din care 15 în Drobeta - Turnu Severin). Desigur, cetăţenii de origine elenă depăşesc ca număr cifrele recensămintelor. O dovedesc statisticile cu numărul de membri ai Comunităţii elene (în prezent 53 membri de origine elenă). Explicaţia constă în faptul că majoritatea persoanelor de origine elenă trăiesc în familii mixte, având un puternic sentiment de apartenenţă la familia românească. Asta nu înseamnă că au pierdut conştiinţa locurilor din care provin familiile lor şi că nu se mai consideră greci, ci doar că nu pot să nu se considere români (la recensăminte fiecare cetăţean putând declara o singură origine).
Documentele Primăriei dezvăluie rolul important pe care l-au jucat negustorii greci încă de la începuturile oraşului. Prin taxele pe care le plătesc, ei contribuie la formarea capitalului noului oraş. În anul 1853, găsim pe lista veniturilor care formau bugetul urbei pe Toma Mihail (cu 3670 lei din venitul accizelor), Tănase Gheorghiu (cu 112 lei din venitul trăsurilor), Hristu Polihronie (cu 517 lei din venitul cotăritului buţilor), Enaiche Stavri (cu 1810 lei – taxa vitelor), Polihronie Furtună (cu 180 lei din venitul accizelor din vara lui 1852), Iane Pantazopoulo (cu 1576 lei şi 30 bani din venitul accizelor)[18] . Pe acesta îl găsim ca antreprenor al veniturilor oraşului şi într-un document din 3 ianuarie 1865, când primeşte, prin licitaţie publică, antrepriza veniturilor accizei băuturilor (2250 de galbeni) şi a taxei vitelor împovărate (cu 1405 de galbeni) [19]. La 28 ianuarie 1865, Consiliul Comunal din Severin decide adjudecarea asupra lui Iane Pantazopol a unei jumătăţi din veniturile exportului şi importului prin portul oraşului, cu suma de 1251 de galbeni [20]. Pe listele cu veniturile ancorajului vamal din 1861-1862 găsim numeroşi greci printre exportatorii Severinului: Constantin Anastasiu, Apostol Nicolau, Constantin Panaiotescu, Toma Mihail, fraţii Hrisocoidis, Iane Pantazopol [21]. Unii dintre ei apar în 1866 pe tabelul din care se recrutau judecătorii comerciali, chemaţi să-l asiste pe preşedintele Tribunalului la procesele comerciale: Costea Panaitescu, Costea Papadopoulo, Nicola M. Furtună, Iane Pantazopoulo [22].
În 1865, printre cei 17 brutari care asigurau pâinea Severinului, se numărau şi grecii: Hristodor Dimitriu, Dimitrie P.Sardelli, Ştefan Apostolu, Costea Gheorghiu, Athanasie Panait, Mihu Antoniu, Mihu Dimitriu, Mihu Polihroniu. Acesta din urmă, împreună cu germanul Conrad Graf erau numiţi într-un document al Primăriei „cei mai capitalişti, brutari din această urbe” [23] .
Printre consilierii de origine greacă ai noului oraş s-au numărat Nicola M. Furtună [24], Toma Mihail[25] , Costea Panaitescu[26] . Oraşul a avut şi primari de origine greacă: Aristide Anastasiu (1887-1888, 1898-1899) şi mai târziu profesorul social-democrat Constantin Papacostea-Pajură (1944). 
Casele ridicate de negustorii greci până în 1857 au fost printre primele şi cele mai aspectuoase din oraş. Printre cele din cărămidă, unele chiar cu etaj, se numărau şi casele negustorilor Apostol, Dimitriu, Fortuna, Gheorghiu, Mihail. Încă din aprilie 1842, găsim pe lista cumpărătorilor de plaţuri din noul oraş pe Nicola sin Toma Grecu (un plaţ de 108 lei), pe Hristodor Dimitriu (un plaţ de 129 lei şi 36 parale), pe Dumitru Apostol (3 plaţuri – 162 lei, 520 lei şi 216 lei). Până în 1857 se vânduseră doar 370 de plaţuri din cele 404 prevăzute, dar numai pe 250 se ridicaseră case[27] .
Hanurile şi hotelurile au reprezentat un element important în viaţa Severinului, iar grecii din Severin au avut un rol deosebit în apariţia şi administrarea lor. Cei mai mulţi erau epiroţi veniţi din inima Pindului. Noul oraş dunărean era un punct important situat de-a lungul vechilor rute comerciale practicate de negustorii balcanici. O cunoscută cale comercială a sud-estului european ce venea de la Buda prin Szeged, Arad, Lipova, Deva, Sibiu, se ramifica la Sibiu în mai multe direcţii, una dintre ele fiind către Turnu Severin – Nicopole, prin defileul Câineni. Un alt drum important unea Ioannina de Viena, trecând prin Siatista – Kozani – Salonic - Seres – Melenic – Sofia – Vidin - Orşova –Timişoara – Pesta[28].
Un document din fondul Primăriei Severinului, datat 24 mai 1877, ne dă numele hotelierilor, hangiilor şi birtaşilor de la acea dată care plăteau taxe primăriei. Din cele 6 hoteluri ale Severinului, 4 (toate fiind de categoria I) erau ţinute de greci, care erau totodată şi proprietarii acestora: Dimitrie Panaitopol, Mihu Polihroniu, Apostol Pantazopol, Hristodor Dimitriu. Din cele 27 de hanuri, 6 erau administrate de greci: Costea Milanopol (în casele Miculescu), Gh. Hristodor (în casele Gh. Matei), Iani Tanasie (în casele C.Popescu), Spiru Alexie Panait (în casele Alhalel), Matei N.Primiciridis (în casele Ţăpârdea), Gh. Mihail (în casele I.B. Popescu).

Ultimele zile ale lui Decembrie 1989 au marcat nu numai evenimentele care urmau să dea o nouă faţă României, dar şi naşterea Uniunii Elene din România. Regăsindu-se după mulţi ani, grecii din Turnu Severin şi-au constituit mica lor Comunitate, afiliată în octombrie 1995 la Uniunea Elenă din România. Membrii ei au un puternic sentiment de apartenenţă la marea familie românească, dar în acelaşi timp au păstrat cu mândrie conştiinţa lumii din care provin. În jurul lor s-au strâns numeroşi simpatizanţi, iubitori ai culturii şi civilizaţiei greceşti, care participă la viaţa comunităţii.

 

2. 2. Locurile de origine ale grecilor din Severin. Familii greceşti

Familii greceşti originare din Epir

Ţinutul sărac şi arid, ca şi stăpânirea otomană, au determinat mulţi epiroţi să părăsească locurile natale. Pe la 1855, în oraşul Severin, scria în „Amintirile” sale doctorul C.D. Severeanu (fratele mai mic al lui V. Demetrescu), „tot comerţul era condus de grecii de la Iannina, care, încetul cu încetul s-au pripăşit, s-au însurat la ţară, s-au înmulţit şi s-au transformat în boierii de astăzi”[29] . El scrie că în copilărie fratele său mai mare îl luase la Severin unde mânca cu abonament la un simigiu grec: „Kir Hagiul, om înalt, voinic, bine făcut tip grecesc de palicar era îmbrăcat în costum oriental – anteriu încins cu taclit (şal o bucată de stofă vărgată), pe deasupra, scurteică de blană de vulpe sau alt animal. Grecul se ţinea fudul, că avea mustăţi mari şi totdeauna lulea cu ciubuc lung de 50 de centimetri.  Hagiul sta mai mult în prăvălia în care se vindeau tot felul de lucruri de manufactură, ştofe orientale. Kirie Tănase era mai simplu scurt de talie, grăsuliu, ras şi îmbrăcat în haine amestecate, şi turceşti, şi europeneşti. Dânsul avea direcţia prăvăliei de brutărie: pâine, lipie, simiţi, covrigi, brânzoaice şi plăcintă. Ah! Plăcintele erau delicioase, că-ţi lingeai degetele. Adevărat, îmi părea rău că mai rămânea untură pe degete, aşa de bună mi se părea! Belea era că nu aveam cu ce cumpăra mai multă.  Kir Tănase avea o adevărată artă în facerea plăcintei, aşa încât mergea vestea de el ca de popă tuns… Când era frig, simţeam o fericire, că mă primea în odaia în care lucra plăcinta. Era o straşnică minune, să fi văzut pe Kir Tănase cum întindea foile şi cum le arunca peste dosul mâinilor, până se făceau mari ca cearşaful”[30] .
Cei mai mulţi epiroţi stabiliţi la Severin provin din Zagori, din localitatea Papingo. În notele sale de călătorie din 1898, G.Paraskevopoulos amintea Severinul, „cel mai frumos oraş dunărean, impresionant prin eleganţa, curăţenia şi grădinile sale” şi pe grecii din Papingo întâlniţi aici, care sperau că într-o bună zi satul lor va fi eliberat şi ei se vor întoarce acasă[31]. Printre familiile originare din Papingo, ce şi-au legat numele de istoria noului oraş, amintim: Fortuna, Polihroniu, Anastasiu, Anagnostol, Tselios-Panaiotescu (Panaitopoulu), Familia Dimitriu, Daskas, Tsiotidis (Ciotidis), Apostol, Ghiculescu, Mihailidis, Muzas, Scurtopol, Hristodor (Hristodoulou), Dalayannopol, Iannopol, Mihail, Gheorghiu, Lappas, Economu, Protosinghelos, Nicolau, Hrisochoidis, Mylanopol, Zykopol ş.a.
Majoritatea papinghioţilor stabiliţi la Severin au fost oameni de afaceri. Cei mai mulţi aveau magazine şi birturi. Am văzut mai sus rolul pe care l-au avut în deschiderea şi administrarea hanurilor şi hotelurilor severinene. Costea Panaiotescu, Toma Mihail, fraţii Hrisochoidis, Mihu Anastasiu, Apostol Nicolau, se numărau printre cei mai mari exportatori din oraş. Mulţi dintre ei aveau şi pământ în arendă ori erau moşieri în Mehedinţi. La recensământul din Papingo din 1861, în dreptul numelui unor locuitori absenţi există menţiunea „vekilis sti Vlahia”(vechil în Valahia)[32] . Îi vom găsi pe papinghioţi şi printre avocaţi (Christodoulos Tsiotidis, Aristide Anastasiu, Dumitru Ghiculescu) şi profesori (Lili Cristea, Constantin Papacostea-Pajură).  Îi găsim pe papinghioţi de asemeni printre medici. Doctorul Severeanu îşi amintea de primul medic pe care l-a cunoscut în copilăria lui la Severin. Era Kir Tănase, plăcintarul, care lipsind o vreme din oraş, s-a întors în haine nemţeşti, căci se făcuse doctor. Avea un fel de tolbă cu despărţituri, încrustată cu sidefuri, plină cu sticluţe cu lichide de diferite culori şi păhăruţe de sticlă, pe care o lua în spinare şi pleca pe stradă strigând: „Iatros kalos, kalos iatros!”(„Doctor bun, bun doctor!”[33] ) Asta era prin 1854, dar Severinul a avut şi mai târziu doctori greci. Dintre aceştia, Gh. Ghiculescu, care studiase la Viena, Odysseu Apostol, viitor medic al armatei române şi vicepreşedintele Societăţii Române de Medicină, doctorul Polihronie, proveneau din familii originare din Papingo.

 

Familii greceşti originare din Macedonia

Cele mai multe familii din Macedonia provin din localitatea Vlasti. Ea mai apare şi cu denumirile Vlatsi,  Blaţi, Blaţ sau Blaţa. Alte localităţi de provenienţă ale grecilor din Severin din regiunea Macedoniei sunt Aidinohori, Tsotili, Siatista, Ptolemaida, Kiname, Pipiliştea, Molovişte, Seres.
Dintre familiile din Vlasti, Topciu-Triandafil este familia cea mai numeroasă stabilită în Mehedinţi. Îi găsim pe fraţii Triandafil nu numai în oraşul Turnu Severin, dar şi în alte localităţi ale judeţului: la Podu Gros, unde aveau moşie, la Gruia, unde aveau depozite de cherestea, cărămidă şi ciment, la Cioroboreni, unde aveau fabrică de ţiglă, cărămidă, cherestea şi mori de aburi. Dumitru Topciu-Triandafil (născut la Vlasti în oct.1842), s-a ocupat de exploatări forestiere. Este cel care a construit casele de la colţul străzilor Smârdan şi Matei Vasilescu din Turnu Severin (mai există şi azi placa cu inţialele sale şi anul construcţiei: 1905).  Sora lui Dumitru, Alexandra Topciu, căsătorită la Vlasti (Mina), a avut 5 fete, două dintre ele au rămas în sat (Tinca şi Zoiţa), iar celelalte trei s-au stabilit în Mehedinţi, unde s-au căsătorit tot cu greci. Hariklea Mina cu Adam Nicolau, Evanghelia Mina cu Arghir Eftimiu. Elena Mina, înfiată de fratele mamei – Dumitru Topciu-Triandafil, a fost căsătorită cu Kunduras, apoi cu doctorul Ştefan Lecca, amândoi originari din Vlasti. Gheorghe Topciu-Triandafil, frate cu Dumitru, a locuit într-una din casele de pe strada Matei Vasilescu. Fiica sa cea mai mare, Hariklea,  s-a căsătorit la Gruia cu un grec (Dumitru Dimitriu), iar cea mai mică cu un grec din Calafat (Christodoulou). Celelalte fiice ale sale s-au căsătorit cu români (Urania devine doamna Sprâncenatu, iar Marianthi se va numi Boengiu). Pe Tănase Topciu îl întâlnim la Gruia, iar pe Jicu (Zicu) Topciu la Cioroboreni. Urmaşii fiului său Dumitru trăiesc la Craiova şi Timişoara, iar ai fiicei sale, Elena (căsătorită tot cu un consătean din Vlasti, Tarie), ajung la Pătule, Gârla Mare, dar şi la Tulcea, Timişoara, Bucureşti, Canada, S.U.A.. Constantin Topciu-Triandafil este unul dintre proprietarii importanţi ai Mehedinţiului. Alături de soţia sa, apare în jurnalul Constanţei Filipek, soţia lui Mihu Anastasiu, care în martie 1911 descrie călătoria făcută în Franţa cu soţul ei şi familia Triandafil, cu scopul de a cumpăra o moşie din Mehedinţi, a cărei proprietară locuia la Paris[34] .
Din Vlasti erau originară şi familia Temelie. Pe Constantin Temelie (născut la Vlasti în 1853) îl găsim la Pătule în 1884, când cere înscrierea firmei sale[35] şi la  Vânju Mare [36]după 1895. Tot din Vlasti provine familia Caragogu de la Pătule, Sterie Tarie de la Gârla Mare, Marcu Anghelidis de la Cujmir, Gheorghe A.Mustachide, proprietarul unei mori de la Pristol. Tot la Vlasti e născut (21 decembrie 1881) şi Nicolau Ion M. (Iancu), de la Gruia, comerciant de cereale, cu manufactură, coloniale şi fierărie, fraţii Gheorghe şi Iancu Dellas, care au avut la început prăvălii la Cujmir (coloniale, manufactură, bogaserie). Cel dintâi a venit Gheorghe Dellas, care, în 1907 s-a căsătorit cu Ecaterina Pipileanga, originară tot din Vlasti. Fratele său, Iancu Dellas, era căsătorit din 1914 cu Agnoula Stamoula, din acelaşi sat.
Din Pipiliştea (Namaton) era originar Diamandis Vavouras, cu afaceri la Cujmir. Era singurul dintre cei 5 fii ai lui Gheorghe Vavouras care s-a stabilit în România[37] , unde a venit la 17 ani. S-a căsătorit cu Ecaterina, fiica lui Enache Poliadis din Vlasti, cu care s-a asociat la Cujmir.
Din Siatista provenea Tănase I. Apostol, pe care îl găsim cu afaceri la Cujmir şi mai târziu la Turnu Severin, unde-şi înscrie în 1909 firma de cereale, manufactură, mărunţişuri, din strada Fraternităţii nr. 20. Soţia lui, Afrodita Apostol, va deschide în octombrie 1944 o firmă de galanterie, bumbac, mărunţişuri, pe strada Kogălniceanu nr.10. Tot din Siatista era şi Dimitra Zavali, fetiţa pe care au înfiat-o şi au crescut-o la Turnu Severin.
Din Aidinohori proveneau fraţii Arghir şi Triandafil Eftimiu, care au avut mai întâi o prăvălie la Oprişori şi apoi la Turnu Severin, unde, unul dintre ei, s-a asociat cu Dumitru Dimitriu (cumnatul său) [38] , ori cu Panaiotis Vlahos.   
Fraţii Evanghelie şi Panait Vlahos erau originari din Kynomes. Au adunat bani lucrând la început în prăvăliile altor greci la Drincea, iar apoi şi-au deschis la Turnu Severin propriile firme cu mătăsuri, galanterie şi bumbac. 
Din Radovist (Rodohori) provenea familia Daravinga. Eugenia Daravinga (născută în 1875) era căsătorită cu Constantin Vasiliu, stabilit la Pătule. Primul lor fiu, Dumitru, născut în 1897 tot la Rodohori va fi unul dintre comercianţii de seamă ai Severinului (devine ginerele epirotului Gh. Pantazopol, preşedintele coloniei elene din oraş).

 

2. 3. Legăturile grecilor cu locurile lor de origine

Indiferent de ţinuturile din care au plecat, grecii care s-au stabilit la Turnu Severin nu le-au uitat. O mare parte din averea lor au pus-o la dispoziţia satelor lor, unde au construit şi au întreţinut şcoli şi biserici, drumuri, poduri şi fântâni. De pildă, la Papingo, familia Fortuna a refăcut din temelii în 1852 biserica Sf. Vlasiou donând pentru aceasta 20.000 de groşi. Aceeaşi biserică primeşte ajutoare în 1885, de la Nicolaos Daskas, proprietarul Sălii „Apollo” din Severin, care plăteşte o importantă sumă Patriarhiei pentru obţinerea autorizaţiei de a reface biserica. În fiecare vară, epitropia bisericii organizează o ceremonie de pomenire a acestui fiu al satului stabilit în Severin, conform dorinţei soţiei sale care, moştenind averea, a lăsat-o prin testament aceleiaşi biserici. Turnul clopotniţei bisericii Sf. Vlasiou a fost şi el construit de papinghioţii stabiliţi la Turnu Severin. S-a ridicat pe cheltuiala lor, în anul 1887, aşa cum se poate citi astăzi pe placa zidului şi a costat atunci 100 de napoleoni. Unele dintre obiectele dăruite bisericii Sf. Vlasiou şi altor biserici din Papingo amintesc şi azi de fiii satului plecaţi în România. Mihu Polihroniu trimitea bani Şcolii de fete, întreţinea familiile nevoiaşe şi oferea zestre fetelor sărace care se căsătoreau. Prin testament, dispune ca Hotelul „Grand” să rămână în proprietatea nepotului său cu condiţia ca din venitul acestui imobil să se trimită câte 1200 lei în aur anual şcolii ce o va înfiinţa în satul natal, pentru salariul profesorului ce va fi angajat. Şcoala s-a construit pe cheltuiala sa, costând 500 de napoleoni. Construcţia a fost gata în 1897, aşa cum arată placa de marmură ce încă există pe zidul şcolii din Papingo care-i poartă numele. Şcoala de fete primea, din iniţiativa lui Mihu Anastasiu, o subvenţie anuală de la papinghioţii stabiliţi la Severin. În listele donatorilor găsim de asemeni pe Ioannis Pantazopoulos, Apostol D.Pantazopoulos, Constantin Papadopol, Hristodoulos, Vasile Ghekis, Apostolos Ghekis, Hristodoulos Dimitriu, Costea Panaiotescos, Hristos Apostolou, Konstantinidis, Milanopoulos,  Ioannopoulos, Katsanikopoulos, Nicolau ş.a. Că grecii de la Severin nu au uitat de locurile lor de origine ştim şi din însemnările lor. În caietul de versuri al doctorului Ghiculescu citim: „Αλησμονώ και χαίρομαι/ θυμούμαι και λυπούμαι/  θυμήθηκα την ξενητειά /  και θέλω να πηγαίνω / Σήκου μάνα και ζύμωσε / Καθάριο παξιμάδι / Βάζε το δάκρι σου νερό / το σιάλι σου προζύμι”.

 

2. 4. Relaţii cu populaţia românească şi cu alte comunităţi

Dar grecii din Severin au încercat să facă ceva nu doar pentru ţinuturile din care au plecat, ci şi pentru noua lor patrie, contribuind substanţial la modernizarea şi înflorirea noului oraş de pe Dunăre. Prezenţa lor în această regiune a reprezentat un factor pozitiv, un element de stabilitate şi consolidare economică. Raporturile frumoase cu populaţia românească şi cu celelalte comunităţi din oraş au fost întărite de activităţile lor filantropice. Grecii au contribuit financiar la construirea primelor şcoli din oraş[39] . Unele dintre primele şcoli înfiinţate în Severin au fost găzduite în case ale grecilor. Astfel în 1901, este înfiinţată şcoală româno-elenă (a se vedea fişa nr. 2).
Sunt greci care donează oraşului clădiri pentru funcţionarea unor spitale şi infirmerii. Astfel, Mihu Polihroniu donează, în 1888, casa sa oraşului pentru funcţionarea unui spital pentru săraci (a se vedea fişa nr. 3). Apostol Ghiculescu, şi el comerciant, a donat, în 1904, o clădire la Vârciorova pentru instalarea unei infirmerii[40] şi localul din Turnu Severin în care a funcţionat Şcoala Comercială.
Cu toate greutăţile străinătăţii, grecii, ca şi severinenii de alte etnii, s-au simţit bine la Turnu Severin. Soţia lui Mihu Anastasiu era o austriacă din Krems, dar pentru ea „acasă” nu înseamnă Krems, ci Severin. Deşi călătorea adesea cu soţul ei la Paris, Monte Carlo, Viena, Triest, Veneţia, Milano, Pesta, abia aşteaptă să revină în Severin – „mica Nisă” şi notează în jurnalul ei: „Pretutindeni e bine, dar acasă-i cel mai bine”. E adevărat că de cele mai multe ori grecii s-au înrudit între ei şi comunitatea lor a fost mereu unită, dar asta nu i-a împiedicat să lege relaţii foarte bune cu ceilalţi severineni, fie români, fie membri ai altor comunităţi. Prietenii familiei Anastasiu (care apar în Jurnalul Constanţei Filipek), cu care călătoreau adesea se numeau Bălcescu, Hergot, Escoufie… Grecii nu lipseau niciodată de la sărbătoarea germanilor. Urmaşii familiei Pantazopol povesteau că fanfara nemţească trecea prin oraş anunţând sărbătoarea şi se oprea mereu la poarta lui Gh. Pantazopol, invitându-i şi pe greci la iarbă verde în pădurea Crihalei… Din acest punct de vedere, Severinul a fost mereu un spaţiu al toleranţei, în care s-a format, a funcţionat şi s-a perfecţionat treptat, un sistem de relaţii bazat pe legile omeniei, un adevărat cod al legăturilor frumoase între oameni şi comunităţi.

 

 

Note de subsol